Ideea acestui articol este preluată de pe seitul unei prietene. Discuţia este una foarte actuală. În ultimii ani, toata media a fost împânzită cu articole despre persoane bolnave de obezitate, anemie, anorexie sau bulimie. Fiecare din aceste boli se datorează unui regim alimentar prost gândit, sau neorganizat.

Un regim raţional, presupune împărţirea meselor la intervale regulate de timp, dozarea cantităţii de hrană, astfel încât să nu mâncăm mult o dată şi consumarea de alimente ce acopră necesarul de elemente nutritive cerut de organism. Datorită programului încărcat, de multe ori mâncăm numai dimineaţa şi seara, sau numai seara. Din această cauză atunci când avem ocazia, ne repezim la frigider pentru a mânca cât mai mult, sau mai rău, spunem că mai bine nu mâncăm nimic, daca este tarziu, fiindcă ne putem îngrăşa. Şi aşa apar bolile. A apărut de curând mitul că dacă îţi este foame poţi mesteca o gumă. De la un acestfel de obicei, pot apărea atât boli de nutriţie cât şi boli gastrice.

Cam ce poţi avea, dacă nu ai grijă ce şi cum mănânci:

OBEZITATE
Apare la persoanele care au predispoziţie genetică de îngrăşare, sau la cei cu un regim alimentar dereglat.
Este una din bolile care s-a răspândit mult la copii, în ultimii 10 ani.

Pericolele la care este expusă o astfel de persoană, sunt bolile cardiovasculare, digestive articulare, diabet, varice, tulburări respiratorii etc. Calitatea vieţii este redusă deoarece aceste persoane obosesc uşor şi se deplasează cu greutate. Prin slăbire se poate diminua riscul îmbolnăvirii.

ANEMIE

Una dintre cauzele apariţiei anemiei, este deficienţa de fier. Alimentele cu conţinut crescut de fier sunt peştele, carnea de pasăre, ouăle, fasolea, fructele uscate etc.

Un alt motiv al apariţiei anemiei este datorat deficienţei de acid folic (acidul folic este un membru al grupului de vitamine B). Este bine să se consume alimente precum spanac asparagus, brocoli şi sucuri de fructe (portocale şi banane). Femeile însărcinate sunt îndemnate să ia suplimente de vitamine in timpul sarcinii.

ANOREXIA

Apare la persoanele care îşi autoimpun restricţii severe de hrană. Aceste persoane au greutatea cam cu 15% sub limita normală.

Unele dintre riscurile la care se expun pacienţii anorexici sunt hipotensiune arterială, osteoporoza sau grade variabile de anemie.

Pacineţii sunt în general internaţi pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni, timp în care le este stabilizată starea de sănătate şi revin la un regim alimentar corect.

BULIMIE

Este datorată aportului alimentar excesiv, urmat de autoprovocarea vărsăturilor sau abuzul de laxative. Aceste persoane au în general o greutate normală sau uşor crescută. Apare la persoanele care doresc să slăbească dar (spre deosebire de anorexici) foamea învinge restricţiile de hrană pe care şi le autoimpun. Apare şi o teama (aproape morbidă) de a nu creşte în greutate.

Complicaţiile la care se supun bolnavii de bulimie, sunt tulburări ale tranzitului intestinal, tulburări gastrice sau probleme renale.

Persoanele în cauză se pot vindeca prin reducerea episoadelor de abuz alimentar şi purgaţie ca apoi să renunţe definitiv la aceste obiceiuri. În multe cazuri pentru a se trata, bolnavii, au fost internaţi, pentru a li se asigura un regim stabil şi controlat.

Un alt punct sensibil, este dieta vegetariană, pe care carnivorii înrăiţi o consideră ca fiind nesănătoasă. Regimul vegetarian poate fi la fel de sănătos ca unul normal atâta timp cât, în ambele cazuri, nu se fac excese şi se respectă o alimentaţie echilibrată. De multe ori, un vegetarian este mult mai atent la ce mănâncă decât un omnivor. Elementele nutritive ce se găsesc în carne, precum fierul şi proteinele, pot fi înlocuite cu alte alimente. Şi calciul poate fi găsit şi în alte surse decat laptele. Deci nu există nici un risc la care se supun persoanele vegetariene.

Sunt clasa a 12-a. Este normal să îmi pun întrebarea: “La ce facultate vreau să dau?” Aşa că am zis să aflu si din ideile colegilor, fiindcă nu ştiam dacă lipsa de inspiraţie este ceva general, sau numai eu sufăr de ea. Aşa că am plasat şi eu intrebarea, “La ce facultate vreţi să mergeţi?”. Răspunsurile au fost variate. Unii doreau să plece în Statele Unite, alţii mai aproape, in Europa. Ţările alese în general sunt Germania, Franţa şi Marea Britanie. Puţini au fost cei care mi-au răspuns că se gândesc numai la o facultate românească, majoritatea o aveau numai ca plan de rezervă. Mărturisesc că şi eu am cochetat şi încă (cred) că mai cochetez cu ideea de a opta pentru străinătate. Dar de ce vrem să plecăm?

Săptămânile trecute s-au organizat in liceul meu, două întâlniri adresate elevilor ce vor să aplice în străinătate. Scopul întâlnirilor, era de a le explica elevilor cum se face un CV, o scrisoare de intenţie, ce acte îţi trebuie, în mare, care sunt paşii pe care trebuie să îi urmezi, atunci când vrei să urmezi o facultate din afară. Din câte am înţeles vor mai urma astfel de întâlniri. Dar de ce atâtea? Sunt chiar atât de mulţi elevi, care doresc să plece în afară? Se pare că da.

Ce are străinătatea şi noi nu avem? Se spune că învăţământul românesc e unul din cele mai bune. Să spun părerea mea despre cât de bun sau cât de rău este, nu pot, nu am văzut decât cum este la noi şi nu mă plâng prea tare. Da, există lipsuri şi foarte multă bâlbâială, dar nu ştiu cât de mult curge lapte şi miere în altă parte.

Întradevar, sunt unele facultăţi care s-au dezvoltat mult mai bine în străinătate, altele care la noi nu există de loc. Acestea sunt în general motivele pentru care alegem să plecăm. Altul este că dacă faci o facultate dincolo ai mai multe opţiuni, una din ele este să te angajezi acolo, alta, este să te întorci aici şi să faci revoluţie în sistem fiindcă iţi place mai mult ce ai văzut acolo sau nu te mai poţi adapta la ce este aici. Eu nu vreau să mă stabilesc în străinate şi nici să mă bat cu morile de vânt nu vreau. Probabil, cea mai buna idee este să rămân aici. Dar asta este numai decizia mea.

O echipă de astronomi români, profesionişti şi amatori, a descoperit peste 100 de asteroizi în cadrul unei misiuni de observaţii astronomice desfăşurate între 10-13 martie 2008 la Observatorul ESO din Chile.

Timp de trei nopţi au fost capturate imagini cu ajutorul unui telescop german a cărui oglindă principală are diametrul de 2,2 m. Capturile au fost trimise imediat prin internet către cei 7 colaboratori din România care au identificat si clasat asteroizii. Rezultatele acţiunii au fost observarea a 15 asteroizi potenţiali periculoşi si virtual impactori, urmărirea a peste 500 de asteroizi şi descoperirea a peste 100 din centura principală. Până în prezent 70 din descoperiri au fost confirmate de către Forumul Mondial al Uniunii Astronomice Internationale, aşteptând ca in viitor să fie validate si altele.

Acest program a demarat acum 3 ani la Institutul de Mecanică Cerească de la Paris la iniţiativa Dr. Mirel Barlan. Proiectul s-a dezvoltat, în final având încă 7 colaboratori români împreună cu o echipă de cercetători străini.Coordonatorul proiectului a fost Dr. Ovidiu Vaduvescu.

Ideea a venit din lipsa unui program axat pe studierea şi observarea specială a asteroizilor apropiaţi de Pământ în Europa, în Statele Unite există 5 astfel de programe.

Programul a avut ca scop principal studierea asteroizilor aflaţi în apropiata vecinătate a pământului (NEAs – Near Earth Asteroid), a subpopulaţiei de asteroizi potenţial periculoşi (PHA – Potentially Hazardous Asteroid) şi a acelor asteroizi ce se prezintă a fi virtuali impactori (VI – Virtual Impactor).

Acest articol a fost publicat si pe www.stiinta.info si Cronica Romana.

Începand cu 1990, pe insula “Inelul de piatră”, situată în imediata apropiere a cetăţii de la Capidava, se desfasoară tabăra Atlantykron. La inceputurile sale a fost o tabără de SF, unde pasionaţii genului din toată ţara, se adunau în fiecare an, timp de 10 zile pe această insulă, organizând cenacluri literare. Începând cu 1995, pe langa cenaclul de SF, a apărut si un curs de ştiinţă, ţinut de domnul profesor Florin Munteanu, ajungând ca în 1999 să devină “Academia de vara Atlantykron” unde in prezent se ţin cursuri despre ştiinţa, artă, cultură şi sport. Asta este istoria taberei de pe insulă, in cateva cuvinte.

Particip la acestă tabără incepând cu 2006. Acolo am fost fascinată de oameni, peisaje şi cursuri, lucru ce m-a făcut sa revin in următorii doi ani. Ce se intamplă atât de special pe această insulă, este faptul că poţi participa într-un mediu informal la cursuri ţinute de profesori din ţară şi străinatate despre: Ştiinţele Complexităţii, astronomie, nanotehnologie, radio amatorism, jurnalism, SF, pictură, sculptură şi multe altele. Aici poţi invăţa lucruri noi de la profesori nu numai la cursuri, ci şi la masă, la plajă, sau pur şi simplu stând de vorbă cu ei pe iarbă, la umbra unui copac.

Pentru cei ce nu au fost infectaţi pană acum cu “sindormul insulei” îi îndemn să viziteze seitul www.atlantykron.org

Să incepem cu o întrebare…Cum ar arăta un corp cu 4 dimensiuni? Pentru a ne imagina acest lucru, haideţi să facem un pas înapoi. De pildă, cum am vedea lumea tridimensională dacă am fi bidimensionali? Pentru asta, hai să concepem o poveste.

Suntem nişte omuleţi 2D pe o planetă de forma unei monede. În gândirea noastră din acest scenariu nici nu există conceptul unei a treia dimensiuni, poate doar in mintea unui savant nebun. Toate legile matematice si fizice se supun acestei reguli. Să zicem că, într-o zi, un astronaut solitar ar da de planeta noastră. Ce reacţie ar avea? Cel mai probabil, ar resimţi un şoc. Oricum, nu va putea înţelege cum de ne complacem in această situaţie, cum de nu incercăm să ne imaginăm că există şi alte fiinţe mai avansate ca noi. Din cauza diferenţei de dimensiune dintre noi şi astronaut, nu vom reuşi să interacţionăm. El ne vede, ne studiază, insă noi nu-i putem simţi prezenţa.

Astronautul se hotărăşte să ne ofere o şansă. Alege pe unul dintre noi, să zicem pe cel cu setea cea mai mare de cunoaştere, pe cel ce întrevede măcar ideea existenţei unei lumi superioare nouă, şi-l duce pe nava sa. Construieşte un dispozitiv cu ajutorul căruia savantul nostru capătă inca o dimensiune, a treia. Să ne imaginam acum reacţia lui. Pe lânga şocul iniţial, probabil va crede ca a înnebunit. Deoarece, în ciuda ideilor sale nebune, despre o lume superioară, incapacitatea de a asimila acest nou fenomen in care se află îl împiedică să conceapă faptul ca totul ar putea fi adevărat. Cel mai probabil, omul va dori să se intoarcă in lumea sa bidimensională. O dată ajuns acolo, va incerca să le explice şi celorlalţi întreaga întâmplare, însă va da peste un impediment: în conceptele ştiinţei lumii sale nu există noţiunea de a treia dimensiune. Tot ce mai rămâne de făcut este inventarea unei noi ştiinte, construite pe baza cunoştinţelor proaspăt dobândite. Aceeaşi problemă o avem şi noi – incapacitatea de a inţelege a patra dimensiune cu conceptele actuale.

*

Acesta a fost unul dintre subiectele discutate la atelierul de Ştiinţa Complexităţii din tabara Atlantykron, coordonat de domnul profesor Florin Munteanu, împreună cu domnul profesor Joel Castellanos de la universitatea din New Mexico (S.U.A.).Pornind de la ideea că fiecare dimensiune superioară este o scurtătură a celei imediat inferioare, putem să ne construim în minte propria lume, asa cum o vedem noi. Prin urmare vă las să vă jucaţi cu aceste notiuni si sa vedeţi ce se întamplă. Cine ştie, poate unul dintre noi va fi savantul ales pentru a vedea următoarea dimensiune.

Institutul de optoelectronica de la Măgurele a dezvoltat pe parcursul ultimilor ani o nouă metodă de renovare, şi recondiţionare a monumentelor ce aparţin patrimonuiului cultural românesc. Ultimele cercetări au ca scop investigarea şi diagnosticarea prin mijloace optoelectronice noninvazive şi nondistructive pentru restaurarea artefactelor. Nu este nevoie să fie prelevate probe de pe monumentele degradate, pentru a se depista defectele datorate de repictare sau a degradărilor incipiente, se face o analiză multispectrală de imagine asupra picturilor.

Cu ajutorul spectroscopiei cu laser se determină compoziţia materialelor si a depunerilor poluante, tratamentul putând fii aplicat asupra suprafeţelor din material organic sau anorganic. A fost folosită aupra picturilor, frescelor de pe biserici, a statuilor de piatră si marmură si obiectelor de metal. Această tehnologie a fost aplicată cu succes asupra a doua biserici din Bucureşti: Biserica Doamnei (1863) şi Biserica Stavropoleos (1724).

Spre deosebire de metodele folosite până acum ce necesitau mutarea artefactelor până în laboratorul în care erau instalate aparatele de tratare şi recondiţionare, aceasta este primul sistem portabil elaborat pentru intervenţii in situ.

Se pare că rezultatele avute in domeniul cultural românesc au fost validate de către autorităţile naţionale si de către o comisie europeană. Această tehnologie va salva “viaţa” mai multor monumente şi obiecte în stare de degradare şi va impiedica deteriorarea ulterioară.

Acest articol a fost publicat si pe www.stiinta.info

O pereche de ghetuţe galbene, mărimea 9 (cred că aveam 3 ani), prima mea papuşa, caietul roz de la gradiniţă. Cam astea sunt primele mele lucruri care au reuşit să reziste până acum. Aşa îmi vine întrebarea “de ce păstrăm aceste mici obiecte?”, nefolositoare până la urmă, căci să fim serioşi, când o să mai încap eu în acele ghetuţe, păpuşa este săraca jerpelită, nu mă lasă bunul simţ să o dau altuia, iar caietul este deja scris cu semne de o şchioapă. De ce nu aruncăm aceste mici lucruri care ne leagă de trecut? De ce le păstrăm si zâmbim mereu când le vedem, amintindu-ne de clipele de atunci?

Acele mici părticele de trecut ne amintesc noua de clipele de bucurie sinceră pe care le-am avut în acele momente, de clipele în care ne doream o jucărie nouă si pe cea veche o aruncam în cel mai negru colţ, de momentul în care o colega a încurcat caietul ei cu al tau si a “scris” în el mai urât decat tine, astfel pentru tine caietul fiind compromis.

Dacă am arunca aceste lucruri, cu timpul s-ar şterge şi din memoria noastră, nu tot, dar anumite detalii ce ne mai leagă de trecut. Iar trecutul nu trebuie uitat, el ne ajută să vedem cine suntem, cum ne-am construit pe noi. Nichita Stănescu spune că “Amintirea întâmplărilor mele vine din viitor nu din trecut.”, fiindcă ele ne-au construit trecutul si ne ajută să ne clădim şi viitorul, chiar dacă ele sunt intruchipate numai de o păuşă jerpelită, un caiet pe care s-a pus praful de un deget, sau o pereche de ghetuţe un pic descusute la margini.