O echipă de astronomi români, profesionişti şi amatori, a descoperit peste 100 de asteroizi în cadrul unei misiuni de observaţii astronomice desfăşurate între 10-13 martie 2008 la Observatorul ESO din Chile.
Timp de trei nopţi au fost capturate imagini cu ajutorul unui telescop german a cărui oglindă principală are diametrul de 2,2 m. Capturile au fost trimise imediat prin internet către cei 7 colaboratori din România care au identificat si clasat asteroizii. Rezultatele acţiunii au fost observarea a 15 asteroizi potenţiali periculoşi si virtual impactori, urmărirea a peste 500 de asteroizi şi descoperirea a peste 100 din centura principală. Până în prezent 70 din descoperiri au fost confirmate de către Forumul Mondial al Uniunii Astronomice Internationale, aşteptând ca in viitor să fie validate si altele.
Acest program a demarat acum 3 ani la Institutul de Mecanică Cerească de la Paris la iniţiativa Dr. Mirel Barlan. Proiectul s-a dezvoltat, în final având încă 7 colaboratori români împreună cu o echipă de cercetători străini.Coordonatorul proiectului a fost Dr. Ovidiu Vaduvescu.
Ideea a venit din lipsa unui program axat pe studierea şi observarea specială a asteroizilor apropiaţi de Pământ în Europa, în Statele Unite există 5 astfel de programe.
Programul a avut ca scop principal studierea asteroizilor aflaţi în apropiata vecinătate a pământului (NEAs – Near Earth Asteroid), a subpopulaţiei de asteroizi potenţial periculoşi (PHA – Potentially Hazardous Asteroid) şi a acelor asteroizi ce se prezintă a fi virtuali impactori (VI – Virtual Impactor).
Acest articol a fost publicat si pe www.stiinta.info si Cronica Romana.
Începand cu 1990, pe insula “Inelul de piatră”, situată în imediata apropiere a cetăţii de la Capidava, se desfasoară tabăra Atlantykron. La inceputurile sale a fost o tabără de SF, unde pasionaţii genului din toată ţara, se adunau în fiecare an, timp de 10 zile pe această insulă, organizând cenacluri literare. Începând cu 1995, pe langa cenaclul de SF, a apărut si un curs de ştiinţă, ţinut de domnul profesor Florin Munteanu, ajungând ca în 1999 să devină “Academia de vara Atlantykron” unde in prezent se ţin cursuri despre ştiinţa, artă, cultură şi sport. Asta este istoria taberei de pe insulă, in cateva cuvinte.
Particip la acestă tabără incepând cu 2006. Acolo am fost fascinată de oameni, peisaje şi cursuri, lucru ce m-a făcut sa revin in următorii doi ani. Ce se intamplă atât de special pe această insulă, este faptul că poţi participa într-un mediu informal la cursuri ţinute de profesori din ţară şi străinatate despre: Ştiinţele Complexităţii, astronomie, nanotehnologie, radio amatorism, jurnalism, SF, pictură, sculptură şi multe altele. Aici poţi invăţa lucruri noi de la profesori nu numai la cursuri, ci şi la masă, la plajă, sau pur şi simplu stând de vorbă cu ei pe iarbă, la umbra unui copac.
Pentru cei ce nu au fost infectaţi pană acum cu “sindormul insulei” îi îndemn să viziteze seitul www.atlantykron.org
Să incepem cu o întrebare…Cum ar arăta un corp cu 4 dimensiuni? Pentru a ne imagina acest lucru, haideţi să facem un pas înapoi. De pildă, cum am vedea lumea tridimensională dacă am fi bidimensionali? Pentru asta, hai să concepem o poveste.
Suntem nişte omuleţi 2D pe o planetă de forma unei monede. În gândirea noastră din acest scenariu nici nu există conceptul unei a treia dimensiuni, poate doar in mintea unui savant nebun. Toate legile matematice si fizice se supun acestei reguli. Să zicem că, într-o zi, un astronaut solitar ar da de planeta noastră. Ce reacţie ar avea? Cel mai probabil, ar resimţi un şoc. Oricum, nu va putea înţelege cum de ne complacem in această situaţie, cum de nu incercăm să ne imaginăm că există şi alte fiinţe mai avansate ca noi. Din cauza diferenţei de dimensiune dintre noi şi astronaut, nu vom reuşi să interacţionăm. El ne vede, ne studiază, insă noi nu-i putem simţi prezenţa.
Astronautul se hotărăşte să ne ofere o şansă. Alege pe unul dintre noi, să zicem pe cel cu setea cea mai mare de cunoaştere, pe cel ce întrevede măcar ideea existenţei unei lumi superioare nouă, şi-l duce pe nava sa. Construieşte un dispozitiv cu ajutorul căruia savantul nostru capătă inca o dimensiune, a treia. Să ne imaginam acum reacţia lui. Pe lânga şocul iniţial, probabil va crede ca a înnebunit. Deoarece, în ciuda ideilor sale nebune, despre o lume superioară, incapacitatea de a asimila acest nou fenomen in care se află îl împiedică să conceapă faptul ca totul ar putea fi adevărat. Cel mai probabil, omul va dori să se intoarcă in lumea sa bidimensională. O dată ajuns acolo, va incerca să le explice şi celorlalţi întreaga întâmplare, însă va da peste un impediment: în conceptele ştiinţei lumii sale nu există noţiunea de a treia dimensiune. Tot ce mai rămâne de făcut este inventarea unei noi ştiinte, construite pe baza cunoştinţelor proaspăt dobândite. Aceeaşi problemă o avem şi noi – incapacitatea de a inţelege a patra dimensiune cu conceptele actuale.
*
Acesta a fost unul dintre subiectele discutate la atelierul de Ştiinţa Complexităţii din tabara Atlantykron, coordonat de domnul profesor Florin Munteanu, împreună cu domnul profesor Joel Castellanos de la universitatea din New Mexico (S.U.A.).Pornind de la ideea că fiecare dimensiune superioară este o scurtătură a celei imediat inferioare, putem să ne construim în minte propria lume, asa cum o vedem noi. Prin urmare vă las să vă jucaţi cu aceste notiuni si sa vedeţi ce se întamplă. Cine ştie, poate unul dintre noi va fi savantul ales pentru a vedea următoarea dimensiune.
Institutul de optoelectronica de la Măgurele a dezvoltat pe parcursul ultimilor ani o nouă metodă de renovare, şi recondiţionare a monumentelor ce aparţin patrimonuiului cultural românesc. Ultimele cercetări au ca scop investigarea şi diagnosticarea prin mijloace optoelectronice noninvazive şi nondistructive pentru restaurarea artefactelor. Nu este nevoie să fie prelevate probe de pe monumentele degradate, pentru a se depista defectele datorate de repictare sau a degradărilor incipiente, se face o analiză multispectrală de imagine asupra picturilor.
Cu ajutorul spectroscopiei cu laser se determină compoziţia materialelor si a depunerilor poluante, tratamentul putând fii aplicat asupra suprafeţelor din material organic sau anorganic. A fost folosită aupra picturilor, frescelor de pe biserici, a statuilor de piatră si marmură si obiectelor de metal. Această tehnologie a fost aplicată cu succes asupra a doua biserici din Bucureşti: Biserica Doamnei (1863) şi Biserica Stavropoleos (1724).
Spre deosebire de metodele folosite până acum ce necesitau mutarea artefactelor până în laboratorul în care erau instalate aparatele de tratare şi recondiţionare, aceasta este primul sistem portabil elaborat pentru intervenţii in situ.
Se pare că rezultatele avute in domeniul cultural românesc au fost validate de către autorităţile naţionale si de către o comisie europeană. Această tehnologie va salva “viaţa” mai multor monumente şi obiecte în stare de degradare şi va impiedica deteriorarea ulterioară.
Acest articol a fost publicat si pe www.stiinta.info
