58 Numele meu nu contează, de fapt, EU nici nu exist, există doar EL. Cât despre mine, pot spune că m-am născut al doi-lea şi resimt asta la fiecare răsuflare în care trebuie să stau în umbra fratelui meu. Am fost mult prea leneş să ies primul din pântecul cald şi sigur al mamei. Acum ştiu cât am greşit, că trebuia să mă grabesc, să mă desprind de confort şi să mă avânt în lume. Probabil, asta mi-a fost soarta…
Din cauza unei erori genetice, am fost absorbit la naştere în corpul fratelui meu. Acum nu pot decât să văd şi să ascult, precum călugării şi vechii ucenici, nu am voie să scot un sunet, nu sunt capabil de iniţiativă motorie fără acordul Lui. El este cel ce deţine controlul acestui corp de lut, căruia nu îi gasesc alta intrebuintare decat cea de celula a existentei mele. Pentru mine, mintea este mult mai importanta, ea este cea care conteaza. O apreciez atat de tare, probabil fiindca este singurul meu bun… Numai aici nu am reguli si interdictii, nu simt limitarea.
Am invatat sa culeg si sa procesez informatiile pe care fratele meu le primeste si in nestiinta sa, le ignora. Toata viata am depus un efort imens in a-l convinge ca am nevoie de cunoastere, asa cu el, simte nevoia de mancare, obicei pe care nu il inteleg, dar care, intr-n mod cu totul profan, pare a fi vital pentru el.
Am devenit ca o constiinta in mintea sa. Daca stau sa ma gandesc, imi dau seama ca poate oricine are un Eu necunoscut, ce are rolul de a-i fi voce interioara. Am invatat sa ma bucur cand el dadea glas ideilor ce i le impregnam cu grija in minte. Am descoperit placerea de a vedea cum “ucenicul” tau se dezvolta. La maturitate, puteam fi mandru ca am modelalt o minte profana, transformand-o cu gratie, in una capabila sa discearna, sa construiasca idei si opinii pertinente.
Acum am imbatranit, de fapt nu eu, corpul in care sunt prins a inceput sa isi piarda suflul de viata. Curand o sa piara de pe fata pamantului si eu o data cu el, fara a sti nici macar pentru o secunda cu e sa fii Eu.