De ce … căutăm să plecăm?

Sunt clasa a 12-a. Este normal să îmi pun întrebarea: “La ce facultate vreau să dau?” Aşa că am zis să aflu si din ideile colegilor, fiindcă nu ştiam dacă lipsa de inspiraţie este ceva general, sau numai eu sufăr de ea. Aşa că am plasat şi eu intrebarea, “La ce facultate vreţi să mergeţi?”. Răspunsurile au fost variate. Unii doreau să plece în Statele Unite, alţii mai aproape, in Europa. Ţările alese în general sunt Germania, Franţa şi Marea Britanie. Puţini au fost cei care mi-au răspuns că se gândesc numai la o facultate românească, majoritatea o aveau numai ca plan de rezervă. Mărturisesc că şi eu am cochetat şi încă (cred) că mai cochetez cu ideea de a opta pentru străinătate. Dar de ce vrem să plecăm?

Săptămânile trecute s-au organizat in liceul meu, două întâlniri adresate elevilor ce vor să aplice în străinătate. Scopul întâlnirilor, era de a le explica elevilor cum se face un CV, o scrisoare de intenţie, ce acte îţi trebuie, în mare, care sunt paşii pe care trebuie să îi urmezi, atunci când vrei să urmezi o facultate din afară. Din câte am înţeles vor mai urma astfel de întâlniri. Dar de ce atâtea? Sunt chiar atât de mulţi elevi, care doresc să plece în afară? Se pare că da.

Ce are străinătatea şi noi nu avem? Se spune că învăţământul românesc e unul din cele mai bune. Să spun părerea mea despre cât de bun sau cât de rău este, nu pot, nu am văzut decât cum este la noi şi nu mă plâng prea tare. Da, există lipsuri şi foarte multă bâlbâială, dar nu ştiu cât de mult curge lapte şi miere în altă parte.

Întradevar, sunt unele facultăţi care s-au dezvoltat mult mai bine în străinătate, altele care la noi nu există de loc. Acestea sunt în general motivele pentru care alegem să plecăm. Altul este că dacă faci o facultate dincolo ai mai multe opţiuni, una din ele este să te angajezi acolo, alta, este să te întorci aici şi să faci revoluţie în sistem fiindcă iţi place mai mult ce ai văzut acolo sau nu te mai poţi adapta la ce este aici. Eu nu vreau să mă stabilesc în străinate şi nici să mă bat cu morile de vânt nu vreau. Probabil, cea mai buna idee este să rămân aici. Dar asta este numai decizia mea.

 

O echipă de români a descoperit peste 100 de asteroizi

O echipă de astronomi români, profesionişti şi amatori, a descoperit peste 100 de asteroizi în cadrul unei misiuni de observaţii astronomice desfăşurate între 10-13 martie 2008 la Observatorul ESO din Chile.

Timp de trei nopţi au fost capturate imagini cu ajutorul unui telescop german a cărui oglindă principală are diametrul de 2,2 m. Capturile au fost trimise imediat prin internet către cei 7 colaboratori din România care au identificat si clasat asteroizii. Rezultatele acţiunii au fost observarea a 15 asteroizi potenţiali periculoşi si virtual impactori, urmărirea a peste 500 de asteroizi şi descoperirea a peste 100 din centura principală. Până în prezent 70 din descoperiri au fost confirmate de către Forumul Mondial al Uniunii Astronomice Internationale, aşteptând ca in viitor să fie validate si altele.

Acest program a demarat acum 3 ani la Institutul de Mecanică Cerească de la Paris la iniţiativa Dr. Mirel Barlan. Proiectul s-a dezvoltat, în final având încă 7 colaboratori români împreună cu o echipă de cercetători străini.Coordonatorul proiectului a fost Dr. Ovidiu Vaduvescu.

Ideea a venit din lipsa unui program axat pe studierea şi observarea specială a asteroizilor apropiaţi de Pământ în Europa, în Statele Unite există 5 astfel de programe.

Programul a avut ca scop principal studierea asteroizilor aflaţi în apropiata vecinătate a pământului (NEAs – Near Earth Asteroid), a subpopulaţiei de asteroizi potenţial periculoşi (PHA – Potentially Hazardous Asteroid) şi a acelor asteroizi ce se prezintă a fi virtuali impactori (VI – Virtual Impactor).

Acest articol a fost publicat si pe www.stiinta.info si Cronica Romana.

 

Atlantykron

Începand cu 1990, pe insula “Inelul de piatră”, situată în imediata apropiere a cetăţii de la Capidava, se desfasoară tabăra Atlantykron. La inceputurile sale a fost o tabără de SF, unde pasionaţii genului din toată ţara, se adunau în fiecare an, timp de 10 zile pe această insulă, organizând cenacluri literare. Începând cu 1995, pe langa cenaclul de SF, a apărut si un curs de ştiinţă, ţinut de domnul profesor Florin Munteanu, ajungând ca în 1999 să devină “Academia de vara Atlantykron” unde in prezent se ţin cursuri despre ştiinţa, artă, cultură şi sport. Asta este istoria taberei de pe insulă, in cateva cuvinte.

Particip la acestă tabără incepând cu 2006. Acolo am fost fascinată de oameni, peisaje şi cursuri, lucru ce m-a făcut sa revin in următorii doi ani. Ce se intamplă atât de special pe această insulă, este faptul că poţi participa într-un mediu informal la cursuri ţinute de profesori din ţară şi străinatate despre: Ştiinţele Complexităţii, astronomie, nanotehnologie, radio amatorism, jurnalism, SF, pictură, sculptură şi multe altele. Aici poţi invăţa lucruri noi de la profesori nu numai la cursuri, ci şi la masă, la plajă, sau pur şi simplu stând de vorbă cu ei pe iarbă, la umbra unui copac.

Pentru cei ce nu au fost infectaţi pană acum cu “sindormul insulei” îi îndemn să viziteze seitul www.atlantykron.org

 

Urmatorea Dimensiune

Să incepem cu o întrebare…Cum ar arăta un corp cu 4 dimensiuni? Pentru a ne imagina acest lucru, haideţi să facem un pas înapoi. De pildă, cum am vedea lumea tridimensională dacă am fi bidimensionali? Pentru asta, hai să concepem o poveste.

Suntem nişte omuleţi 2D pe o planetă de forma unei monede. În gândirea noastră din acest scenariu nici nu există conceptul unei a treia dimensiuni, poate doar in mintea unui savant nebun. Toate legile matematice si fizice se supun acestei reguli. Să zicem că, într-o zi, un astronaut solitar ar da de planeta noastră. Ce reacţie ar avea? Cel mai probabil, ar resimţi un şoc. Oricum, nu va putea înţelege cum de ne complacem in această situaţie, cum de nu incercăm să ne imaginăm că există şi alte fiinţe mai avansate ca noi. Din cauza diferenţei de dimensiune dintre noi şi astronaut, nu vom reuşi să interacţionăm. El ne vede, ne studiază, insă noi nu-i putem simţi prezenţa.

Astronautul se hotărăşte să ne ofere o şansă. Alege pe unul dintre noi, să zicem pe cel cu setea cea mai mare de cunoaştere, pe cel ce întrevede măcar ideea existenţei unei lumi superioare nouă, şi-l duce pe nava sa. Construieşte un dispozitiv cu ajutorul căruia savantul nostru capătă inca o dimensiune, a treia. Să ne imaginam acum reacţia lui. Pe lânga şocul iniţial, probabil va crede ca a înnebunit. Deoarece, în ciuda ideilor sale nebune, despre o lume superioară, incapacitatea de a asimila acest nou fenomen in care se află îl împiedică să conceapă faptul ca totul ar putea fi adevărat. Cel mai probabil, omul va dori să se intoarcă in lumea sa bidimensională. O dată ajuns acolo, va incerca să le explice şi celorlalţi întreaga întâmplare, însă va da peste un impediment: în conceptele ştiinţei lumii sale nu există noţiunea de a treia dimensiune. Tot ce mai rămâne de făcut este inventarea unei noi ştiinte, construite pe baza cunoştinţelor proaspăt dobândite. Aceeaşi problemă o avem şi noi – incapacitatea de a inţelege a patra dimensiune cu conceptele actuale.

*

Acesta a fost unul dintre subiectele discutate la atelierul de Ştiinţa Complexităţii din tabara Atlantykron, coordonat de domnul profesor Florin Munteanu, împreună cu domnul profesor Joel Castellanos de la universitatea din New Mexico (S.U.A.).Pornind de la ideea că fiecare dimensiune superioară este o scurtătură a celei imediat inferioare, putem să ne construim în minte propria lume, asa cum o vedem noi. Prin urmare vă las să vă jucaţi cu aceste notiuni si sa vedeţi ce se întamplă. Cine ştie, poate unul dintre noi va fi savantul ales pentru a vedea următoarea dimensiune.